Mutu va încasa doar jumătate din salariu pe perioada în care a fost suspendat

 

Liga italiană de fotbal a aprobat cererea clubului Fiorentina de a-i reduce cu 50 la sută salariul atacantului român Adrian Mutu pe durata celor nouă luni în care a fost suspendat în "cazul sibutramina", anunţă Gazzetta dello Sport.

În urma acestei decizii, Mutu va primi doar jumătate din suma prevăzută în contract pentru perioada 29 ianuarie - 29 octombrie 2010, adaugă sursa citată.

Internaţionalul român urmează să revină în echipa Fiorentinei în acest weekend, în partida pe care gruparea "viola" o va disputa cu formaţia Catania, în cadrul etapei a 9-a din Serie A.

Adrian Mutu a fost suspendat pentru nouă luni de către Tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian după ce a fost depistat pozitiv la sibutramină, în două rânduri, în cursul lunii ianuarie, la finalul unor partide din campionatul Italiei. Atacantul, în vârstă de 31 ani, riscă acum şi o amendă considerabilă din partea clubului Fiorentina, după ce a lovit un ospătar într-un local de noapte din Florenţa.

AGERPRES

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii