Presa austriaca: Sah-mat la Klagenfurt!

Cotidianul Heute a notat, dupa victoria, cu scorul de 2-1 inregistrata de nationala Austriei in meciul de pe teren propriu cu Romania, ca echipa antrenata de Victor Piturca a fost facuta sah-mat la Klagenfurt.

"Lacrimi de bucurie si euforie la Klagenfurt. Constantini produce un miracol! Sah-mat la Klagenfurt! Hoffer, autorul dublei castigatoare, l-a dat gata pe Dracula. Constantini a reusit o misiune imposibila, scotand echipa din coma", scrie Heute, sub titlul: "Nebunie! Echipa de copii a lui Didi castiga!".

Jurnalul Wiener Zeitung a calificat rezultatul drept un miracol. "Ca un miracol", "Norocul a fost cu noi" si "Victorie. Greu de crezut, dar adevarat", sunt cateva titluri din cotidianul austriac.

Tirole Tageszeitung a intitulat articolul in care comenteaza victoria nationalei Austriei "O sclipire de speranta: victorie cu Romania".

Cotidianul Nachrichten a titrat: "O racheta numita Hoffer a dat doua lovituri de gratie". "Wayne Rooney din Hutteldorf si-a demonstrat instinctul de marcator, lovind atunci cand trebuia si ametind defensiva romana", a notat sursa citata.

Reprezentativa Romaniei a pierdut, miercuri, in deplasare, scor 1-2 (1-2), meciul sustinut in compania selectionatei Austriei, in preliminariile Cupei Mondiale din 2010, inregistrand a treia infrangere in cinci meciuri disputate in grupa a 7-a.

OnlineSport.ro

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii