Bine ai venit, Oaspete! - Register - Login, Online: 175
Moldova.org / Sport EnglezaEngleza | RomanaRomana | RusaRusa  




Balanta
23 Septembrie - 22 Octombrie


Nu poti comunica usor cu unele persoane, nu pentru ca nu ai avea tu calitatile necesare unei conversatii bune, ci pentru ca cel din fata ta pare neatent, cu gandul aiurea. Nu ai cu cine vorbi, deci nu-ti irosi ideile sau timpul pe un interlocutor atat de superficial. Maine, cand il vei intreba ce parere a avut despre ce i-ai spus, iti vei da seama ca nici macar nu te-a ascultat... Horoscop oferit de



—— Azi —— —— Miine ——
 
Chisinau 10 zile
Max: 18 ˚C
Min: 11 ˚C
Max: 18 ˚C
Min: 7 ˚C
 
Bucuresti 10 zile
Max: 19 ˚C
Min: 11 ˚C
Max: 20 ˚C
Min: 10 ˚C
 
Moscova 10 zile
Max: N/A ˚C
Min: 4 ˚C
Max: 8 ˚C
Min: 1 ˚C
 
Kiev 10 zile
Max: 16 ˚C
Min: 7 ˚C
Max: 16 ˚C
Min: 3 ˚C

Steaua a fost la un pas de tragedie in drumul spre Kiev

Aeronava care ducea delegatia Stelei la Kiev, pentru meciul de Liga Campionilor cu Dinamo Kiev (astazi, ora 21.45, pe Pro TV), s-a intors de urgenta pe Aeroportul „Henri Coanda“. Fisurarea unui geam de la cabina pilotilor putea provoca chiar prabusirea avionului.

Aventura Stelei in grupele Champions League, prima dupa o pauza de zece ani, timp in care nici Dinamo si nici Rapid nu au reusit sa patrunda in aceasta competitie, a inceput prost pentru „ros-albastri“. La putin timp dupa plecarea spre Kiev, pentru meciul din aceasta seara cu Dinamo (ora 21.45, PRO TV), aeronava cu delegatia gruparii din Ghencea a fost nevoita sa revina pe aeroport, din cauza unei fisuri la unul dintre parbrizele cabinei pilotilor. In cele din urma, geamul a fost inlocuit si inevitabila tragedie a fost evitata.

Fisurarea unui strat de la geamul cabinei pilotilor este cea mai frecventa defectiune a aeronavelor. Din ratiuni de securitate a pasagerilor, dar si din motive financiare (costuri cu piesele de schimb si cu manopera), companiile aeriene prefera sa returneze avioanele la baza, unde se efectueaza aceasta reparatie simpla, care in alte aeroporturi ar costa si ar dura mult mai mult.

Asteptarea a luat sfarsit. In aceasta seara, de la ora oficiala a celei mai importante competitii intercluburi, 21.45, Romania participa din nou in grupele Ligii Campionilor, echipa fiind aceeasi ca acum zece ani: Steaua Bucuresti. Drumul „ros-albastrilor“ catre confruntarile cu Real Madrid, Lyon si Dinamo Kiev putea fi, insa, curmat, in cursul zilei de ieri, cand aeronava care ii transporta a fost la un pas de a se prabusi. Mai exact, la cateva zeci de minute dupa ce a decolat de pe Aeroportul Henri Coanda, in dreptul orasului Bacau, s-a crapat geamul exterior al parbrizului din cabina pilotilor, astfel ca s-a luat imediat decizia intoarcerii la Bucuresti. Conform specialistilor, in caz ca nu se ateriza de urgenta, parbrizul avionului putea ceda, aeronava se depresuriza si nu mai putea fi controlata, pilotii fiind primii afectati. Astfel, totul se putea incheia cu o tragedie.

Incidentul le-a fost ascuns jucatorilor
Florian Costache, directorul general adjunct al companiei care detinea avionul, Romavia, a declarat: „S-a crapat un gemulet din partea dreapta a copilotului. Parbrizul este format din trei straturi, iar cel exterior s-a fisurat. În astfel de situatii manualul de zbor spune sa ne întoarcem pe aeroport. S-a remediat defectiunea, iar delegatia a plecat cu aceeasi aeronava, putin dupa ora 13.00“. Pentru a-i proteja, jucatorii stelisti nu au fost anuntati de incident decat la aterizarea pe aeroport. Oricum, in caz ca intarzia prea mult cu a doua decolare, bucurestenii riscau sa piarda antrenamentul oficial si conferinta de presa, obligatorii intr-o asemenea competitie. „Tot raul spre bine! Si la meciul retur cu Standard Liège am avut parte de un asemenea eveniment neplacut, atunci luand foc clubul unde am iesit in ziua jocului“, au spus unii fotbalisti. In cele din urma, romanii au ajuns la Kiev la ora 14.35 si s-au cazat la singurul hotel de cinci stele din oras, Premier Palace, unde o camera costa 300 de euro, iar un apartament de lux 2.500 de euro.

Igor Surkis: Noi avem mai multa experienta decat romanii
Presedintele clubului Dinamo Kiev, Igor Surkis, a declarat ca singurul avantaj al echipei sale în confruntarea cu Steaua este experienta acumulata de-a lungul anilor în aceasta competitie, informeaza publicatia Gazeta de Kiev. „Nu exista outsider în Grupa E, care este cea mai grea. Steaua are numeroase trofee, are o mare traditie. Singurul avantaj este ca noi suntem participanti obisnuiti ai Ligii Campionilor, pe când Steaua a ajuns aici dupa zece ani. Avem mai multa experienta în aceasta competitie, dar sa nu uitam ca în sezonul trecut Steaua a jucat în semifinalele Cupei UEFA. Trebuie sa o tratam cu mare seriozitate“, a spus presedintele gruparii Dinamo Kiev. Surkis a dezvaluit ca stadionul Olimpic poate primi la meciul de azi aproximativ 50.000 de spectatori, deoarece arena se afla într-un proces de modernizare: „Cred ca în total, cu tot cu oficiali si personal de organizare, vor fi 60.000-65.000 de oameni“.

Olaroiu il nedreptateste pe Vali Badea
Steaua isi incepe parcursul din grupele Ligii Campionilor fara Radoi si Iacob, doi dintre cei mai importanti jucatori ai ei. De asemenea, P. Marin va lipsi de la infruntarea cu Dinamo Kiev, el fiind suspendat pentru cumul de galbene. Doctorii au reusit, insa, sa il recupereze pe Paraschiv, astfel ca linia de mijloc va fi cea standard, cu Nicolita pe dreapta, Lovin si Paraschiv pe centru, iar Cristocea pe stanga. Din cate se pare, Olaroiu ii va folosi pe Stelian Stancu in locul lui P. Marin si pe francezul Thereau langa Dica, in atac. Astfel, Vali Badea (foto) va ramane pentru a doua oara consecutiv pe banca de rezerve, desi a dovedit o forma foarte buna in ultima perioada. Pentru oficialii Stelei nu mai are nici o importanta faptul ca Badea a inscris golurile calificarii in Liga Campionilor, introducandu-l pe Thereau in echipa pentru simplul fapt ca s-au platit mai multi bani pentru aducerea acestuia, bani care trebuie justificati.
// Gardianul


Publicat la: 13 Septembrie 2006    
Arhiva


Bookmark this news
AddThis Social Bookmark Button

ADs



Ultimile stiri

Raliul Cataluniei, castigat pentru al patrulea an la rand de Loeb
Francezul Sebastien Loeb s-a impus, duminica, in Raliul Cataluniei la fel cum a facut si in ultimii trei ani, campionul mondial marindu-si avansul in fruntea ierarhiei generale la 12 de puncte in fata lui Mikko Hirvonen. Loeb a incheiat raliul iberic cu un avans de 24.9 secunde in fata coechipierului sau Dani Sordo, pe ultima treapta a podiumului urcand finlandezul Hirvonen de la Ford. ''A fost un raliu foarte bun pentru bine. Nu pot spune ca a fost usor, pentru ca a trebuit sa trag tare detalii...

06.10.2008 - Romania, in sferturile de finala ale CE din Rusia
06.10.2008 - Milan s-a incurcat de codasa Cagliari
03.10.2008 - Drogba a scapat usor
03.10.2008 - Dayro si Toja, convocati la nationala Columbiei pe...
03.10.2008 - Sarapova nu va participa la Turneul Campioanelor d...
18.09.2008 - Conceptul de reconstructie a Stadionului Republica...
15.09.2008 - Zimbru continua sa fie lider in campionatului Mold...
10.09.2008 - Astazi Moldova joaca cu Israelul in preliminariile...
09.09.2008 - Nationala de tineret a Moldovei joaca ultimul meci...


Meniu



What is New?


© 1997-2008 moldova.org - All rights reserved. moldova.org is a registered mark by Moldova Foundation.
Privacy Policy. Please read the terms of use when you can benefit from our services. Design and programming by Adpixel